M-am trezit greu… am sărit din pat să îl sărut la plecare, să mă îmbrățișeze și să miros toată ziua a el… Tv-ul era deschis pe Neața cu Răzvan și Dani, ca de obicei. Am închis ochii, sperând că o să mai pot fura câteva minute de somn. M-a trezit, practic, această melodie. I-am ascultat cuminte versurile, am ascultat-o pe fata asta și apoi am căutat-o pe youtube.
Să trecem peste momentul în care ne oripilăm că este muzică de TV și club și dați play. De mult timp nu m-a mai impresionat atât de tare o voce și o melodie, versurile, senzația, privirea mea privind spre nicăieri. Și m-am gândit pentru prima oară că dramele adolescenților sunt drame reale. Drame pe care le porți cu tine în viața de om matur. Oare câte fete se regăsesc în versurile fetei ăsteia de 21 de ani care putea să se piardă din cauza unei iubiri nepotrivite?
Fetele bune se îndrăgostesc de bad boys dintr-o mie de motive. Dar există acel moment în care ești atât de îndrăgostită încât ți se pare că nimic nu poate exista fără el. Și am fost înconjurată de astfel de fete. Am fost una dintre acele fete. Unele, însă, nu se trezesc la timp. Își lasă aripile călcate în picioare și rămân acolo, în urmă. Demult, demult când scriam poezie și am aveam unghiile albastre, am cunoscut un îngeraș care și-a frânt viitorul pentru o dragoste nebună, nepotrivită, otrăvitoare. Voia să fie avocat, să schimbe oamenii în jurul ei, să arate că poate. Astăzi nu mai schimbă decât tristețile cu lacrimi și lacrimile cu tristeți.
Avem mereu impulsul de a spune ce fata proastă, face ăla orice din ea. Dar noi suntem oamenii norocoși, oamenii care au avut acea putere să spună nu în ultima clipă, să se ridice chiar și atunci când sufletul îi e plin de noroi. Încă mai cunosc fete fragile care nu cred în ele și pentru care părerea unui el, acelui el devine filosofie de viață. Dar de câte ori am întins mâna? De câte ori am trecut peste judecată și am pus lipici pe aripile lor?
O admir pe fata asta, pe Adda. Poate o să fie o mare vedetă, poate o să fie doar un foc de artificii. Dar știu că e admirată de toate puștoaicele de 14-15 ani care își pierd mințile și sufletele iubind pe nerăsuflate. Și dacă experiența ei deschide ochii unei singure puștoaice, muzica ei nu mai este doar o melodie la tv sau pe youtube.
Toate avem cicatrici. Oricare dintre noi a stat pe întuneric plângând spunând dintre suspine îți arăt că pot… Încrederea în sine nu se câștigă când împlinești 18 ani sau când pleci de acasă, la facultate. Încrederea în sine este un război de uzură cu tine însăți. Uneori viața devine o demonstrație pentru un singur om. Și te trezești într-o dimineață și te uiți în oglindă și ești tu. Și nici nu mai contează cine te-a adus acolo frângându-ți aripile. Iubirea nu ar trebui să rupă sufletul, ci să-l vindece.
The post Aripi frânte appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
